De ce compania Airbus sistează producerea celui mai mare avion din lume

Concernul european Airbus este pe punctul de a renunța în timpul apropiat la producerea celui mai mare avion de pasageri din lume. Este vorba despre modelul A380. Editorialistul portalului german Deutsche Welle, Andrei Gurkov, subliniază că respectivul gigant cu două punți, una dintre cele mai reușite realizări ale industriei aeronautice, a fost respins de piață, iar cauza acestui insucces ar trebui căutată întâi de toate în grandomania producătorului.

După ce în anul 2018 a produs 800 de aeronave A380 și a anunțat că intenționează să scoată pe piață în total peste 7 mii 500 de astfel de aeronave, concernul Airbus s-a văzut constrâns să-și revizuiască radical planurile. Cauza este pe cât de banală, pe atât de dureroasă. Companiile aviatice nu au nevoie de acest mega avion. Prin urmare, producerea lui va fi sistată. Astfel, concernul Airbus a preferat un prejudiciu de imagine în locul unui prejudiciu material (a renunțat să producă numărul anunțat anterior de 7,5 mii de nave, pentru că nu le-ar fi putut vinde). Autorul a ținut să remarce faptul că pragmatismul celor din conducerea concernului a fost apreciat imediat de investitori, or pe data de 14 februarie cotația la burse a acțiunilor Airbus a sporit brusc – cu circa 5 la sută.

De ce, totuși, o companie cu o asemenea reputație și cu un management de cea mai înaltă calitate a clacat atât de spectaculos? În opinia lui Andrei Gurkov, rolul cheie a fost jucat de gigantomanie, dar și de o fatală estimare eronată a pieței. Către anul 1990 Airbus devenise un concurent redutabil al corporației Boeing pe piața avioanelor de cursă medie. Acest succes l-a motivat pe producătorul european să-și încerce puterile într-o nouă competiție cu același Boeing și anume pe piața cea mai dificilă, dar și mai profitabilă – piața avioanelor de cursă lungă, unde liderul incontestabil era modelul Boeing B747 cu o capacitate de 400-600 de locuri. Atunci conducerea Airbus a decis să-și depășească concurentul american cu ajutorul unei super-aeronave ce ar lua la bord 850 de pasageri. Mai mult, conducerea Airbus s-ar fi convins pe sine însăși că cererea pe piața mondială pentru un asemenea gigant este destul de mare.

Dar să nu-i credem atât de naivi pe cei de la Airbus. Convingerea lor legată de succesul avionului gigant s-a bazat pe cercetări de marketing, menționează Gurkov. Totuși, precizează editorialistul, aceste cercetări au pornit de la convingerea eronată și fatală pentru proiect, potrivit căreia în prima jumătate a secolului XXI cea mai mare parte a clienților companiilor aviatice din toată lumea va călători pe rutele dintre cele mai mari aeroporturi, adică pe rute unde sunt necesare nave cât mai mari, chiar dacă acestea au un consum de combustibil departe de a fi considerat unul econom.

„Cu alte cuvinte, la baza proiectului A380 se afla convingerea că, bunăoară, nemții care călătoresc în America se vor aduna pentru început la Frankfurt, apoi de pe acest aeroport, care este cel mai mare în Germania, vor zbura cu avionul-gigant până la New-York, după care vor ajunge la destinație apelând la cursele locale”, explică autorul.

Compania Boeing, însă, a ales o altă cale, remarcă același editorialist. Piața a evoluat altfel încât pasagerii preferă să zboare direct la destinație, iar asta presupune că pentru cursele lungi sunt necesare nave de dimensiuni ceva mai mici. Astfel, cei de la Boeing au presimțit acest trend și nu au încercat să inventeze un gigant zburător, ci au construit modelul Dreamliner B787 pentru aproximativ 300 de pasageri. Dar ulterior și compania Airbus a reacționat prompt. Și-a dat seama de eroarea din propriile calcule și aspirații și a proiectat în regim de urgență modelul comparabil A350. La ora actuală acesta este cel mai mare avion de cursă lungă al constructorului european.

În opinia lui Andrei Gurkov, experiența companiei Airbus trebuie să le servească drept o lecție dură și valoroasă autorilor altor proiecte gigantomane, mai cu seamă dacă acestea se referă la aviația civilă.


Комментарии:

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован.