MUZICA DE FUNDAL AFECTEAZĂ CREATIVITATEA ȘI RAȚIONAMENTUL VERBAL

Melodiile sincronizează cu organele interne, cu întregul corp, au un impact mare asupra emoțiilor, cugetului şi a sentimentelor. La prima vedere, muzica aduce beneficii neașteptate celui care se lasă cuprins de vibraţiile pe care le produce, uneori neutralizează stresul, ne scoate din stări depresive sau ne ridică dispoziția. Influenţa muzicii asupra ascultătorului nu este întotdeauna pozitivă, au arătat cele mai recente studii. Cercetătorii britanici au descoperit că muzica ne poate fi și prieten, dar și dușman. Sunetul de fundal în timpul efectuării unei sarcini creative afectează productivitatea și gradul de inovaţie al individului.

Deşi muzica îmbunătăţeşte dispoziţia, abilităţile creative sunt afectate atunci când sunt îndeplinite diverse sarcini, au constatat oamenii de ştiință de la Universitatea din Lancashire. Indiferent dacă este vorba despre muzica instrumentală sau cu text, aceasta perturbă o serie de funcții ale creierului, cum ar fi abilitățile de vorbire și capacitatea de a rezolva anumite sarcini ce țin de creativitate.

În acest sens, cercetătorii britanici au efectuat un studiu în care participanţii au fost rugaţi să rezolve rebusuri în linişte sau pe un fundal muzical – piese instrumentale, cu texte cunoscute sau într-o limbă străină. Rezultatele au contrazis convingerea că muzica veselă creşte creativitatea, ajută la concentrare sau contribuie la îmbunătățirea performațelor, susține Neil McLatchie de la Universitatea din Lancashire.


Комментарии:

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован.