O DOZĂ ZILNICĂ DE ÎNTINERIRE

Nu toate lucrurile ajung la bătrânețe, dar toate mor. Așadar, lucrurile se nasc și năzuiesc spre ființă dar, cu cât cresc mai repede să-și împlinească ființarea, cu atât mai mult ele se grăbesc spre propriia neființă. La fel și corpul nostru este expus „amprentei” timpului. În pofida faptului  că procesul de degenerare fizică este ireversibil, noi avem la dispoziție mijloace pentru încetinirea sau accelerarea lui.

 Medicina ayurvedică (tradusă ca și „stiința vieții” care ne învață cum să restabilim echilibrul și armonia cu organismul nostru), ne pune la dispoziție o practică ce ajută la încetinirea procesului de degradare fizică, contribuind la eliminarea toxinelor din organism, purificarea sângelui, reglarea colesterolului, etc. Practica urmărită ne recomandă consumul zilnic de usturoi. Usturoiul, în ciuda mirosului lui mai puțin plăcut, este atât produs de întinerire, cât și afrodiziac, stimulând impulsurile sexuale.

Doza zilnică de usturoi este de la două până la patru grame (2-3 căței de mărime medie), dar trebuie să fiți atenți: începeți tratamentul consumând un cățel mic de usturoi zilnic, crescând apoi treptat doza, până la 3 căței. Usturoiul poate fi greu de digerat, de aceea consumați-l în funcție de constituția dumneavoastră și de capacitatea voastră digestivă. Dacă provoacă tulburări digestive, sete excesivă și stare de neliniște, este indicat să stopați cura.


Комментарии:

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован.