5 exerciţii care-ţi tonifiază posteriorul. Secretele unui fund bombat.

Genuflexiunile sunt ideale pentru modelarea feselor, iar efectul va fi amplificat dacă le încordezi atunci când le execuţi şi când te ridici.
Există câteva tipuri de exerciţii care par banale, dar nu sunt deloc uşoare pentru tonifierea muşchilor fesieri. Ele acţionează atît asupra posteriorului, cât şi asupra picioarelor, spatelui şi abdomenului. Aşa că nu ai niciun motiv să nu te apuci de treabă şi să faci aceste cinci exerciţii cu regularitate, de preferat zilnic.
Iată cum poţi să ai un fund bombat şi perfect tonifiat în 7 minute! Descoperă apoi cinci exerciţii pe care trebuie să le faci cât mai des pentru rezultate spectaculoase!

Exerciţiul nr. 1

Din poziţia drepţi execută genuflexiuni, ţinând picioarele depărtate şi ducând fundul în spate, apăsând pe călcâie. La ridicare ţine fesierii bine încordaţi! Execută 2 seturi de câte 10-12 repetări.

Exerciţiul nr. 2

Stai în poziţia planşă, cu sprijin pe coate şi pumni, ţinând abdomenul încordat pentru a avea trunchiul aliniat cu restul corpului. Ridică alternativ picioarele, fără să le duci foarte sus. Execută 3 seturi de câte 12-15 repetări.

Exerciţiul nr. 3

Din poziţia stând pe saltea în genunchi, sprijină corpul într-o parte pe o mână şi cot, în timp ce cealaltă va sta aşezată pe talie. Ridică un picior îndoit în sus, în timp ce sprijinul va fi pe piciorul şi cotul care se regăsesc pe sol. Execută 3 seturi de câte 10-12 repetări

Exerciţiul nr. 4

Din poziţia drepţi cu picioarele depărtate mult se lasă trunchiul în jos, ţinând mâinile îndoite în faţă pentru echilibru mai bun. Lasă corpul cât mai jos şi menţine poziţia timp de 10 secunde. Pentru o intensitate şi mai mare a exerciţiului poţi să ridici câte un călcâi alternativ sau amândouă, menţinând poziţia. Vei lucra partea interioară a coapselor şi fundul. Execută 1-3 seturi de câte 10 repetări.

Exerciţiul nr. 5

Stai drepţi cu picioarele mai depărtate decât linia umerilor. Păşeşte cu piciorul drept puţin în spate pe diagonală, ducând fundul în spate şi îndoind piciorul stâng. Menţine pieptul drept, abdomenul încordat în timp ce flexezi genunchiul stâng, ţinându-l pe cel drept perfect întins şi îndreptând în sus talpa. Repetă exerciţiul, schimbând picioarele. Execută câte 1-3 seturi de câte 10 repetări.

Facebook Comments

Post a comment