Află secretele unei cafele reușite pentru sănătatea ta!

Considerată o băutură revigorantă, cafeaua are multe efecte pentru sănătate. Efectele cafelei pentru organism, fie că sunt benefice sau nedorite, sunt în general puțin cunoscute de publicul larg. Vorbind despre efectele cafelei, este esențial să se cunoască farmacologia sa, adică substanțele chimice pe care le conține și acțiunile sale asupra organismului uman. Este vorba în particular despre cofeină, principalul sau compus.

Cofeina care se găsește în cafea, este în mod esențial un psihostimulant în competiție cu adenozina, un inhibitor al sistemului nervos central. Ea antrenează eliberarea adrenalinei și a dopaminei care se traduce printr-o creștere tranzitorie a ritmului cardiac și a presiunii arteriale. Aceasta ameliorează astfel performanțele fizice și buna dispozitie.

Cofeina, un stimulant, este deseori utilizată în medicamentele pentru slăbire. O ceașcă de cafea poate duce la creșterea pe termen scurt a metabolismului. Nu există totuși nici o dovadă că acest lichid vă poate ajuta să slăbiți. În plus, oamenii preferă să-și bea cafeaua cu frișcă sau cu zahăr, surse de calorii. Sugestia ar fi să beți cafeaua ca atare sau să limitati cantitatea de zahăr.

La persoanele sănătoase, cofeina poate provoca o creștere temporară a tensiunii arteriale, dar nu este nocivă pe termen lung. Cei care beau multă cafea pot dezvolta toleranța la cofeină și este posibil să nu îi resimtă efectele după o ceașcă. Persoanele care suferă de hipertensiune arterială ar trebui să consulte un medic pentru a vedea dacă ar trebui să limiteze cantitatea de cofeină.
Există cateva secrete care să vă ajute să beți o cafea bună pentru sănătate: încercați cafeaua neagră. Dacă este prea puternică pentru gustul dumneavoastră, puteți încerca să o îndulciți, însă doar puțin. Iar în loc de frișcă, puteți adăuga lapte slab în grăsimi sau degresat, care este mult mai sănătos decât frișca plină de grăsimi și calorii.

Prea multă cafea dăunează, dar fără ea ne pierdem personalitatea… 😉