ALBINA CIORBĂ: „MERIDIAN TUR- UN SCOP DE FOARTE MULȚI ANI PE CARE AM REUȘIT SĂ-L REALIZEZ”

Agenția de turism Meridian Tur este apreciată de tot mai mulți pasionați de călătorii, care începând cu anul 2011 a reușit să-și creeze clienți fideli, ce aleg ofertele Meridian Tur pentru a-și petrece vacanțele, timpul liber de la sfârșit de săptămână ori lunile de miere. Albina Ciorbă, directorul Meridian Tur, vorbește într-un interviu acordat revistei Valand Magazine, despre  cum a început afacerea,  despre ofertele agenției, dar și despre cine este Albina Ciorbă în viața de zi cu zi.

De câți ani Meridian Tur este pe piață? Cum au trecut acești ani?

Meridian Tur activează din anul 2011. Inițial totul a început foarte bine. Însă, ulterior, fiind o companie  tânără pe piață am întâlnit și dificultăți. Nu mi-i rușine să recunosc că a fost o perioadă grea, iar asemenea lucruri pot să apară în orice tip de afacere. Uneorii este un moment când ” îți pare că ești în vârf și dintr-o clipă cazi jos”,  iar eu am reușit să trec peste aceasta, nu m-am demoralizat și am mers înainte.

Cum a apărut ideea de a deschide o agenție de turism, în pofida faptului că este o concurență mare pe piața din Moldova?

Acesta a fost un scop pe care mi l-am trasat când eram clasa a 10-a. Am învățat la profilul umanist și atunci am înțeles că vreau să mă specializez în turism. La universitate am ales specialitatea de turism și servicii hoteliere. Deci, acesta a fost un scop de foarte mulți ani pe care am reușit să-l realizez.

 Ce destinații sunt mai solicitate la Meridian Tur?

Deja, toți știu că moldovenii cel mai des optează pentru Bulgaria, Grecia, Turcia. Aceste destinații sunt pe primul loc. Noi, mai mult, în perioada estivală punem accent pe stațiunele balneoclimaterice, iar  multora le propunem Sovata. Acolo este posibilitatea de a combina mai multe tipuri de odihnă: tratament,plajă și munte. Lucrăm de mulți cu această destinație și este foarte solicitată. În ultimii ani, propunem clienților și destinații de gen Tenerife, cu zbor din Chișinău prin Barcelona. Israelul tot este un loc foarte popular, mai ales în timpul iernii. Am mai  avut multe cazuri, când clienții mă întrebau ce oferte am pentru luna de miere, iar eu tot timpul le sugerez destinații exotice. În Turcia, Bulgaria sau Grecia pot pleca în orice moment și este o posibilitate ușoară de a  pleca. Dar, pentru luna de miere un loc exotic este ceva neobișnuit, cum ar fi: Cuba, Republica Dominicană, Thailanda, Maldive etc. Aceste destinații sunt într-adevăr speciale, anume prin mâncare, plajă, oamenii, cultura, absolut tot. Practic opusul la ceea ce suntem deprinși.

Pe lângă o femeie de afaceri, cine este Albina Ciorbă în viața de zi cu zi?

În primul rând sunt mamă și soție. În viața de zi cu zi, nu am un plan, nu am nimic deosebit, iar tot ce mă reprezintă este familia. În timpul verii este cel mai mult de lucru, în această perioadă este greu să am măcar o zi liberă. Mai mult  timp  liber am în perioada de pauză, octombrie până în noiembrie. Atunci, am timp pentru mine și mă dedic în totalitate familiei.

Cum credeți că arată turismul viitorului?

Cred că sunt idei multe, foarte multe. Piața noastră cu părere de rău încă nu e pregătită pentru așa schimbări radicale. Având în vedere că sunt câteva  nuanțe politice care nu permit acest lucru, în plus este nevoie de investiții mult mai mari. În mod special, dacă vom schimba turismul din interior, piața din Moldova nu va fi pregătită pentru asemenea schimbări majore.

Trei motive de ce o persoană ar trebui să aleagă agenția de turism Meridian Tur?

Niciodată nu o să  propun clientului mai mult decât este în realitate. De exemplu: dacă un hotel este de 5 stele, dar nu tinde la 5 stele, așa și voi spune clientului, ca să nu aibă așteptări mai mari decât  ele sunt. În al doilea rând, tot timpul spun așa: dacă procuri un certificat de odihnă de la o agenție, ai și de unde cere. La o agenție mereu este o persoană care răspunde de anumite lucruri și nu ai de suferit în urma unor eșecuri. În al treilea rând, Meridian Tur optează pentru a oferi servicii calitative clientului și optăm ca să fim corecți față de clienți.