Ce consumăm pe timp canicular

Vara, din cauza căldurii, cosumăm foarte multe lichide ce uneori ne provoacă disconfort, care alimente se recomandă și care ar fi mai bine de evitat vedem în cele ce urmează.  Un ceai de mentă, chiar și două, trei pe zi dacă e foarte cald, e bine venit. E racoritor dacă se bea cald, cu câteva picături de zeamă de lămâie, îndulcit cu un vârf de linguriță de miere de albine.

Pe vreme caniculară nu trebuie să facem abuz de cafea. Se pot bea două cești de cafea pe zi și, dacă se poate, mai slabe ca de obicei. Cafeaua tare și în cantități mari n-ar face decât să accentueze efectele căldurii.

Când simți că nu mai ai putere și că nu te mai poți concentra asupra activității pe care trebuie să o desfășori, bea un pahar de apă minerală. Vitaminele și mineralele din compoziție îți refac forțele imediat, te înviorează și-ți fortifică organismul.

Nu consumați băuturi energizante și nici racoritoare dulci pe vreme foarte caldă. E drept că pe moment, te înviorează, dau putere de concentrare dar nu țin de sete. În scurt timp, setea revine și mai puternic și nu poate fi potolotă decât cu apă.

Pentru a potoli setea se pot consuma și fructe, ca atare sau sub formă de sucuri proaspete, făcute în casă.
Cât este foarte cald sunt bine de ocolit carnea, mâncărurile foarte grase, conservele, mezelurile, alimentele picante. Iar  legumele, salatele de crudități, lactatele, mai ales iaurtul simplu, să nu lipsească de la nicio masă.

Facebook Comments

Post a comment