Coafuri și tunsori pentru toamnă-iarnă 2015-2016, încearcă-le și tu!

Noul bob


Noul bob e mai texturat ca niciodată, simetric ca formă, dar cu un breton foarte, foarte scurt. De încercat mai ales dacă ești nonconformistă și dorești să încerci o nuanță inedită, precum modelele din prezentarea Akris.

Șuvițe rebele


După cum spuneam, se poartă părul drept, însă dai ai bucle și îți place să le lași libere, o poți face fără probleme, adoptând un look ușor messy, așa cum am văzut în prezentarea Chloe.

Perfect drept


Vara aceasta a fost sezonul buclelor, însă din toamnă intrăm în anotimpul părului perfect drept. Sigur, am mai văzut și bucle în propunerile stiliștilor pentru următorul sezon, dar hiturile anotimpului rece vor fi cu siguranță coafurile care presupun un păr perfect întins, ca în propunerile Dior.

Bretonul liniar


Ne plac tunsorile scurte și tocmai de aceea ne-au încântat și propunerile Iceberg. O astfel de tunsoare este ușor de întreținut, super sexy și deloc banală!

Noul coc


Multă vreme ne-am prins părul în coc, pentru că este o alegere rapidă, practică și arată foarte bine. Pentru următorul sezon însă, cocul își schimbă poziția și ajunge chiar… pe frunte. Am văzut această coafură în prezentarea Marc Jacobs și chiar ne-a plăcut!

Facebook Comments

Post a comment