Directorul APC-Iurie Eremia: succesul profesional și familia mă fac fericit!

 

Astăzi, am decis să descoperim bărbatul căruia îi reușește cu succes să conducă o instituție de stat, și care prețuiește, cu certitudine, valorile familiare și natura. Deviza sa este: niciodată să nu spui niciodată. A activat în cadrul Ministerului Economiei al RM, anume pe segmentul infrastructurii  calității, domeniu tangent protecției consumatorilor.

Actualmente, Iurie Eremia este directorul Agenției pentru Protecția Consumatorilor – funcție pe care o deține din aprilie 2016, obținând deja succese considerabile. În ultima perioadă, datorită dlui Eremia și echipei pe care o conduce, aflăm tot mai realități ale pieții și modalități cum am putea combate momentele în care ni se încalcă dreptul de consumator la produse și servicii de calitate.  Dar ce de fapt se află în spatele cortinei? Cine este Iurie Eremia și ce calități l-au ajutat să obțină rezultate pozitive?

S-a scurs mai puțin de un an de când conduceți Agenția pentru Protecția Consumatorilor, care sunt obiectivele pe care ați reușit  să le îndepliniți deja?

În momentul în care am ajuns la conducerea acestei instituţii, am încercat să fac o radiografie a ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani: depistând cea mai strigentă problemă – buna informare a consumatorilor.

Cu părere de rău, o mare parte a consumatorilor nu cunosc procedura legală de a-și apăra drepturile lor, neglijînd problema – aceasta fiind actuală în continuare. Semnalizând problema cu o reclamație depusă la APC– consumatorul devine mai protejat, iar % cazurilor similare va scădea.

Am observat la fel și practica consumatorilor de a procura produse fără a verifica termenul de valabilitate sau condițiile de păstrare. Trebuie să constat, că problema încălcării drepturilor consumatorilor va exista atât timp, cât noi nu vom semnaliza încălcările depistate și vom admite procurarea produselor necalitative, cu termen expirat.

Și dacă totuși ne combatem cu lipsa de informație, am început de la intensificarea emisiunilor TV despre așa-zisele „bombe” alimentare ce pot fi descoperite în magazine sau buticuri de cafea, spre exemplu.

Un alt pilon pe care m-am axat este preluarea bunelor practici, inclusiv în domeniul legislativ și supravegherii pieței, precum și schimbul de experiență în domeniul protecției consumatorilor cu acele țări care au succese mari în acest domeniu. Am semnat mai multe acorduri de colaborare, care în anul 2017 vor aduce multe beneficii.

Pentru a fi mai aproape de consumatori ne propunem să deschidem oficii și în alte raioane, unde consumatorii se pot apropia și discuta cu inspectorii, precum și să depună petiții acolo, pe loc. Deviza noastră este Consumatorul informat este unul protejat!.

La finele anului precedent ați avut o vizită în Țările Baltice, cum a decurs aceasta și cum urmează să resimtă rezultatele consumatorii?

În cadrul vizitelor mele în Țările Baltice, partenerii de acolo au asigurat că ne vor acorda asistenţă în vederea  suprevegherii pieței și nu doar, fapt ce va avea un impact benefic asupra asigurării protecției consumatorilor. În perioada aflării delegaţiei în Țările Baltice am realizat mai multe întrevederi separate cu directorii centrelor de protecție a consumatorilor din Letonia, Estonia, cu care am efectuat un schimb de opinii vizavi de domeniile tangente.

Intenţionez să propun atragerea de fonduri nerambursabile, ca instituţia să aibă un buget mai mare pentru acțiunile de informare a consumatorilor. Aș vrea să preluăm din experiența Țărilor Baltice  și să creăm o bază de date (black list) cu operatorii economici care încalcă cel mai des drepturile consumatorilor, pe domenii de activitate. Vorbim de un portofoliu larg, de la produse alimentare până la servicii financiare, utilităţi etc., cu o ierarhizare foarte clară a agenţilor economici pe raioane.

Conduceți o echipa destul de numeroasă, ce anume trebuie să facă un manager bun pentru ca echipa sa să fie eficientă și să aducă rezultatele așteptate?

Un manager trebuie să posede capacitatea de a-și coordona echipa spre succes. El trebuie să exceleze în lucrul cu oamenii. Dincolo de carismă stă cultura dialogului, în care aptitudinea de bun ascultător este foarte relevantă. Este necesar să cunoști oamenii din subordine, pentru a putea să le delegi corect sarcinile (în funcție de capacitățile și motivațiile lor).

Dincolo de diector, prin ce se deosebește Iurie Eremia cel de acasă, din sânul familie?

Cât de straniu nu ar suna, acasă sunt foarte diferit de ceea ce văd colegii zi de zi la serviciu; ba chiar aș spune că Iurie de acasă este mai calm, mai blând; poate chiar pe alocuri ”mai ascultător”. Căminul familial pentru mine reprezintă acel loc unde pot să fiu liber, să mă relaxez și să savurez din liniște – oare nu casa e pentru odihnă?! Cu toate acestea, și acasă exact ca și la serviciu prefer ordinea și disciplina.
Este cunoscut faptul că sunteți un fan al naturii și al vânătoarei. Când a parvenit această pasiune?

O zi petrecută la natură, mă încarcă pe o săptămână. Vânătoarea este, probabil, cea mai durabilă pasiune a mea. Prima mea vânătoare a avut loc încă în copilărie: atunci când mergeam cu familiile. A fost una norocoasă – am reușit să prindem mistrețul – cred că anume acel succes a și trezit pasiunea. Și nu doar, fiind copil visam să devin pădurar! Amintire care acum mă amuză bine. (râde)

Cu ce preferați să vă ocupați în timpul liber, atunci desigur când îl găsiți?

Ador timpul petrecut alături de bunei: timpul precis nu trece în favoarea noastră, dar la sigur trece în defavoarea lor. Buneii sunt un adevărat izvor al cunoștințelor și înțelepciunii, ei au trecut mai multe obstacole ca noi: războiul, foame.., ei sunt istorie.

Desigur, o altă opțiune ar fi timpul petrecut cu prietenii – care sunt mulți la număr. Alteori aleg să merg la o plimbare cu câinii. Mereu aleg să fac acele lucruri care pot să-mi umple bateriile.

Ce vă doriți să realizați în anul care vine, ce așteptări aveți de la 2017? – nu doar pe plan profesional, dar și personal.

Dacă e să vorbim de plan personal aș vorbi mai mult la general și nu exact pentru 2017. Cred că am două scopuri bine definite: primul – călătoriile. Sunt copleșit de ideea de a vizita continentul african, și anume Tanzania, craterul Ngorongoro – având o floră și faună foarte bogată, adopostind peste 70% de vietăți. Este un vis al meu, care sper să se realizeze curând.

Altul – este un vis al mamei care mi-aș dori mult să-l realizez. Suntem trei frați în familie, și predominând partea bărbătească mama mereu și-a dorit o nepoțică. Cred că în curând va fi momentul să-i îndeplinesc acest vis, cât pentru ea atât și pentru mine. În general cred că mi-aș dori o familie numeroasă – oare nu asta ar fi fericirea!

Text: Valentina Andronic
Photo: Usatii Daniel
Locație: Nobil English Club

Facebook Comments

Post a comment