Women’s Cafe- Ecaterina Lica: Timp liber pentru familia mea am mereu, și îl petrecem productiv împreună.

Ecaterina Lica, a absolvit facultatea de Medicină, a urmat apoi un rezedențiat, a participat la diverse stagii de pregătire și a deschis propria clinică “Doctor Lica” , una din cele mai moderne clinici din domeniul dermatologiei estetice, dotată cu tehnologii de ultimă generație și servcii estetice de cea mai înaltă calitate. Într-un interviu exclusiv, Ecaterina Lica a povestit cum i-a reușit să-și realizeze visele și cine a ajutat-o.

Ce fel de copil a-ți fost în copilărie?

Am fost un copil cuminte însă mereu obțineam ceea ce-mi doresc. Orice decizie pe care o luam era bine gândită. Chiar dacă cineva din familie nu o aproba, reușeam să găsesc o soluție pentru ca toți să fie mulțumiți.

Ce v-a marcat adolescența. cum a-ți ajuns la concluzia că ve-ți merge la facultatea de Medicină?

   În adolescență îmi alegeam foarte bine tovarășii și mereu tindeam spre ceva mai bun și de calitate. Pot spune că eram încojurată de un colectiv cu principii, educat și luptător. Împreună aveam vise, scopuri bine punctate pe care cu toții le  urmam. Am ales medicina pentru ca doream să ajut oamenii și astfel am ajuns să aleg dermatologie estetică. Acum fac cu dragoste  munca și nu regret deloc de decizia pe care am luato.

Din activitatea dvs. ce experiențe interesante a-ți avut cu clienții?

Am fost la o expoziție unde prezentam niște soluții injectabile.Am luat un model, procedura pe care i-am făcuto a fost mărirea buzelor. Sigur că în urma proceduri buzele erau mai inflamate, persista edem etc. Desigur ca specialist i-am explicat că este normală această reacție și în o zi, două aceste efecte vor dispărea natural. Însă ea a facut panică, a cerut banii achitați pentru soluție. Dar, peste 2 zile a venit înapoi și și-a cerut scuze pentru că buzele și-au revenit și arătau foarte bine. Era mulțumită. Îmi părea bine că totuși a fost mulțumită de munca pe care i-am făcuto.

Aveți o echipă destul de mare. Pe parcursul anilor de activitate s-a schimbat mult echipa?Aveți angajați care sunt cu dvs. de la bun început?

Da, am o echipă mare care mă caracterizează. Muncim cot la cot pentru ca clienții noștri să fie mulțumiți de serviciile pe care le prestăm. Firesc că echipa s-a schimbat și modificat dar am 3 colege cu care lucrez de la bun început și împreună facem lucruri frumoase.

DSC_9460Lucrați cot la cot cu angajații dvs. Cum vă împăcați cu ei?

Da, muncim împreună! Sunt o șefă destul de comunicabilă și receptivă. Mi-am ales cu atenție membrii echipei pentru a putea ieși alături  din orice situație. Nu îmi place atunci când în colectiv persistă bârfele de aceea sunt foarte selectivă la oameni și mereu îmi educ echipa astfel încât fiecare să găsească limbă comună cu colegul său.

DSC_9518Sunteți mamă, aveți o fiică care seamănă mult cu dvs. Cum a-ți lucrat la educația ei și cât de dificil v-a fost să combinați serviciul și viața de familie?

Da, am o fiică care este în clasa 10 și pot zice că am cu ea o relație bună de prietenie. Am încercat să-i demonstrezi că cea mai bună prietenă a ei este mama. Astfel, mereu discutăm deschis și împreună găsim soluții la diverse probleme. Dar mereu pun o limită pentru că vreau să o fac indepedentă. La școală când ceva nu-i reușește o las singură să-și rezolve problemele s-au dificultățile. Doar așa voi fi sigură că atunci când va fi matură va păși cu piciorul drept și va putea lua decizii corecte și benefice pentru ea. Timp liber am mereu pentru familia mea și îl petrecem productiv împreună.

DSC_9451Cum Vă relaxați după o zi, săptămână de muncă?

Pentru mine zi de relax este duminică. Însă îmi permit și în cursul săptămânii să merg la proceduri SPA. Salonul Doctor Lica are o varietate mare de servicii pentru relaxare, remodelare etc. Pot să merg la bazin pentru că îmi place înotul, s-au la diverse proceduri relaxante. Dacă am o perioadă mai lungă libera pentru o mini-vacanță atunci optez pentru o plecare la mare și nu doar. Datorită procedurilor de relaxare și a familiei scap de rutină și capăt noi forțe de muncă.
DSC_9472

 V-ați gândit vreodată să lărgiți clinica dvs. într-un alt oraș?

 Da, m-am gândit dar vreau ceva mai târziu să mă lărgesc. Acum dublat spațiul actualei clinici, sunt foarte mulțumită. Pot deservi concomitent mai mulți clienți devotați ai noștri și nu doar .Îmi place să gândesc fiecare detaliu înainte să pornesc ceva.

DSC_9516Deasemenea Ecaterina Lica a recomandat tuturor doamnelor ca în sezonul rece al anului să aibă grijă de tenul său prin proceduri cosmetologice recomandate tipului său de piele. Peelling-urile sunt cele mai solicitate. Iar EA, împreună cu echipa sa Vă așeatptă cu mare plăcere în salonul Doctor Lica.

Text: Maria-Magdalena Poiată
Foto: VALAND Magazine