“Sfaturi pentru un make-up impecabil împărtășite de stilista Nadea Sandu!”

În beauty, ca și în fashion, totul este în schimbare: de la produse, tehnici de aplicare, accesoriile care te ajută să aplici, până la tendințe care se schimbă în fiecare sezon. Cea mai mare schimbare? Experiența ei, a celei care știe care sunt ustensilele acestei meserii și cât de multă muncă și dăruire necesită ea – make-up & hairstyle artist, Nadea Sandu. Tot ea ne va dezvălui din secretele artei machiajului profesionist, a produselor cosmetice de calitate și a strategiilor de lucru prin care se realizează machiajul adevărat.

Care este cea mai mare schimbare în machiaj de când ai început să-l practici?

E o schimbare mare pot spune, căci în momentul când eu am finisat cursurile de make-up și am început să activez în acest domeniu, machiajul se realiza foarte pronunțat, se punea mai mult accent și culoare pe ochi. Însă, acum se pune accent pe naturatețe și nu se mai face aceste gen de machiaj.

De altfel, femeile nostre mai des se exprimă : “doresc un machiaj cât mai natural” și miresele noastre la fel, sigur pentru mine este o schimbare!

Cât de mult te lași influențată de tendințe?

Nu prea mult, deoarece tipurile de fețe sunt diferite și atunci nu poți face ceea ce e în vogă dacă persoanei nu i se potrivește. Dar totuși, mă strădui să nu uit și țin cont și de tendințele care sunt actuale. De fapt, noi toți suntem influențați de tendințe, cum e și firesc. Evident că trebuie să le adaptăm în funcție de situație, de model. Nu poți să aplici unei femei ruj de culoarea prunei dacă ei nu-i stă bine, chiar dacă este culoarea sezonului.

Care este acel singur lucru / produs pe care o femeie îl poate face / aplica și va arăta imediat mai bine?

Depinde de femeie. Dacă știe că are cearcăne, atunci este corectorul. Dar foarte bine poate fi doar mascara sau doar rujul. Nu pot spune că este o rețetă universală și valabilă, depinde de fiecare femeie. Uneori, tot mai des primesc întrebări de acest gen. E de ajuns să faci sprâncenele și o corecție ușoară a feței și atunci deja arătăm mai bine, și mereu fresh. Eu, de obicei, clientelor mele le ofer și o mică consultație, cum e corect să o facă pentru fiecare în parte.

Ce sfat ai pentru femei când își aleg machiajul de petrecere?

Mereu le sugerez să fie atente cu alegerea machiajului și să țină cont de locația unde merg. Desigur, cu ce vor fi îmbrăcate, într-un fel să stabilească stilul care-l vor reprezenta, căci toate trebue să aibă legătură între ele. Cel mai important, e să aibă timp suficient pentru a aplica foarte corect baza de machiaj. Este primul pas și, dacă este bine făcut, machiajul durează și tenul arată odihnit.

Ce ar trebui să comunicăm unui make-up artist, pentru a obține machiajul dorit?

Este important să întrebăm unde va merge clienta și în calitate de ce, ori ce rol va avea la petrecerea dată, pentru că, dacă un make-up artist te vede prima dată și-ți alege un fard de pleoape mai colorat decât porți de obicei, chiar dacă-ți va sta foarte bine, dacă tu nu ești obișnuită, nu-ți va plăcea. Respectiv, make-up artistul va ști ce machiaj e nevoie de realizat pentru a acentua frumusețea pe care o deținem fiecare dinte noi.

Text: Mocanu Valeria

PhotoCredit: arhivă personală

Facebook Comments

Post a comment