“Svetlana Sainsus – omul a cărei bogăție vine din suflet și din faptele bune!”

Viața ne este data să o trăim cu maximă intensitate, să savurăm orice clipă din ea, să învățăm anumite lecții, dar nu în ultimul rând să facem fapte bune, fapte de care să fim mândri și mulțumiți sufletește. Fiecare din noi trebuie să fie conștient că nu este târziu niciodată să faci o faptă bună, să ajuți pe cineva dacă îți este cu putință, și de ce nu să oferi ceva în schimb. Toate acestea și multe altele am reușit să le observăm și chiar să le învățăm de la un om cu suflet mare, care nu face altceva, decât să-i ajute pe cei care au mai mare nevoie. Svetlana Sainsus a devenit cunoscută în Republica Moldova datorită organizării activităților caritabile. Sute de familii și-au recăpătat speranța după ce ea i-a convins pe moldoveni că „mână de la mână pot face fapte bune”.Și-a spus de atâtea ori că va renunța, dar nu a făcut-o. De ce? Caritate înseamnă să ajute oameni pe care nu-i cunoaște, dar să facă asta cu plăcere, fără să aștepte remunerare din partea lor. Ea știe una, asta va face mereu, atâta timp cât sufletul asta-i cere, iar cazurile cu final fericit o fac să continue.

Numele Svetlana Sainsus este unul destul de sonor? Cum te poți caracteriza succint ca femeie, soție, mamă?

Sunt o persoana obișnuită, mama bună, sper eu, om mic, dar care vrea să facă lucruri mari!

Pentru că, pun suflet în ceea ce fac și mereu fără să vreau mă pun în locul omului care are nevoie de ajutor.

Căror activități te-ai dedicat până acum? Când ai simțit că viața și cariera ta iau o altă întorsătură?

Am stat mulți ani acasă, am avut grijă de familie și mereu simțeam nevoia să fac ceva. Am simțit că viața ia o altă întorsătură, chiar după finalizarea primului caz, când am reușit să colectez bani ca să cumpăr o casa unei familii.

Caritate.md a început de undeva? Cum a fost acel debut și ce te-a determinat să faci acest lucru?

Caritate.md era un vis și a început în momentul când am decis să fac mai mult și să fac corect. Înainte de caritate.md era haos și văzând că e vorba de donații mari, mi-am dat seama că nu poate mereu continua așa, căci e nevoie sa oficializez totul.

Da, mă simt împlinită și simt că asta îmi place cel mai mult să fac și mă face fericită. Este un sentiment unic să știi că ai participat la salvarea vieții unui om sau că ai schimbat destinul unei familii.

Au fost și momente trăite cu multă durere, au fost cazuri care te-au marcat profund, cum rămâi la fel de puternică?

Da, sunt des astfel de cazuri și nu rămân puternică. Vă spun un secret – nu sunt puternică deloc și într-o zi mă tem că voi ceda. Este greu să lupți pentru viața unui copil și în final acesta să piardă lupta cu boala….foarte greu!

Copiii, sunt slăbiciunea ta și pentru ei te sacrifici foarte mult, ce ai reușit să faci pentru mulți din ei?

Nu doar copiii, dar și bătrânii… foarte mult doresc și încerc să ajut bătrânii. Am reușit multe împreună cu donatorii care mă susțin. Au fost mulți copii a cărei viață a depins de o operație extrem de costisitoare și noi am reușit să colectăm banii. Au fost copii care au învins cancerul și consider că este o victorie comună. Au fost bătrâni care înghețau sau au rămas fără case după incendii și noi le-am dăruit o altă casă, o altă viață. Astfel de cazuri sunt și au fost multe și sunt recunoscatoare enorm donatorilor care mă susțin.

Vorbește-ne în câteva detalii despre cazurile cu final fericit din acest an? A fost un an în care de-a dreptul s-au făcut lucruri mărețe, ba chiar minuni?!

Anul 2017 a fost un an deosebit. Am bătut recorduri pot să zic! Avem 245 de cazuri finalizate doar pe caritate.md, dar înafara de asta cazuri mici, rezolvate doar de noi, membrii echipei caritate.md, avem sute. Au fost momente când intram la miezul nopții în casă. În campania de Crăciun am reușit deja într-o săptămână să aducem hrană pe masa la 165 de familii din satele Moldovei și nu ne oprim aici. Au fost minuni când copii care aparent nu li se dădeau șanse pentru viață, au învins! În fiecare zi, cu ajutorul oamenilor mici care ne susțin se întâmplă minuni mari!

Text: Mocanu Valeria

PhotoCredit: arhivă personală

Facebook Comments

Post a comment